Și noi suntem fii de musulmani…
Erau vremuri tulburi, întunecate, în care nimeni nu avea voie să învețe sau să învețe pe alții Coranul cel Sfânt sau să împlinească poruncile islamice.Tatăl meu dădea lecții de Coran la 300 de copii, inclusiv mie.Doi jandarmi intrară pe nepusă masă în camera în care învățam.Am rămas ca trăsniți de fulger la vederea lor.Am sărit toți în picioare, în poziție de drepți.Tata a fost nevoit să se ridice și el, acesta fiind semn al supunerii sale.După o clipă de nedumerire, jandarmii se întoarseră mai întâi spre noi, copiii și ne spuseră:
”Luați loc, copii!”
După ce ne-am așezat s-au întors spre tata și i-au spus cu amabilitate: ”Luați și dumneavoastră loc, învățătorule!” Eram toți cuprinși de uimire, căci aceste cuvinte nu erau adresate pe un ton răstit.Doi jandarmi se așezară într-un mod neașteptat lângă tatăl meu.Au vorbit ceva.Ambii aveau ochii plini de lacrimi.Unul dintre jandarmi vorbea în șoaptă la urechea tatălui meu, cu vocea tremurândă:
-Învățătorule (hoca efendi), bineînțeles că îi veți învăța pe acești copii! Și noi suntem fii de musulmani.Ce bine ar fi fost dacă nu am fi venit aici și dacă nu v-am fi văzut.Însă, ce să facem trebuie să inspectăm astfel, conform regulilor.
-Ne veți ridica?
- Nu învățătorule! Ne vom preface că nu v-am văzut! Însă avertizați-i pe copii! Să nu spună nimănui că am fost aici, ne-am înțeles?
-Fiți fără teamă, nimeni nu va sufla o vorbă! Voi ne-ați răcorit sufletele arzătoare.Fie ca Allahu teala să vă umbrească sub steagul Profetului, în Ziua de Apoi!
Tata ne-a ținut o cuvântare emoționantă și a adăugat:
” Copii, vă cer cu limbă de moarte să vă rugați pentru acești jandarmi până în ultima zi a vieții voastre…”
Fahri Öztürk-Istanbul