Necredința (2)
Necredința cu bună știință, conștientă este necredința ce provine din încăpățânare.Ea apare din orgoliu, din trufie, din grandoare sau din teama de a fi ironizat.Ca exemplu putem aminti pe Faraon și acoliții săi, a lui Heraclius, împăratul Bizanțului.
Cea de-a treia categorie este cea a necredinței de situație.Cel ce spune sau face ceea ce Islamul a indicat ca semn de necredință, chiar dacă aprobă cu inima și afirmă că crede este considerat necredincios.De asemenea să arăți respect față de ceea ce Islamul a interzis sau să înjosești ceea ce a fost poruncit să respecți.
Orice musulman, care face cu bună știință și în mod voit, fără a fi silit, serios sau în spirit de glumă, ceva ce a fost admis în unanimitate de savanții islamici ca fiind act de necredință, chiar dacă nu s-a gândit la sensul vorbelor sau faptelor sale, devine necredincios.Celui ce se autoexclude astfel îi vor fi anulate toate binefacerile anterioare.Pentru a se căi nu este de ajuns să rostim mărturisirea de credință ci va trebui să ne și căim pentru fapta care a dus la autoexcludere.Trebuie să intrăm în Islam pe ușa pe care am ieșit.