Cel mai mare vis al meu, prosternarea
Fatma Tatli, 25 de ani, trăiește într-un sat din Sivas, Turcia…
Fatma era un copil de la țară, foarte activ.Toată ziua se juca, alergând.Însă în mersul ei era ceva ciudat.Pășea mereu pe vârfuri.Acesta era primul semn de boală.Când începu școala, Fatma era foarte slăbită, nu mai putea alerga, iar dacă o atingea ușor o minge, cădea la pământ.Doctorii îi puseră diagnosticul și le spuseră părinților: ”Fiica dumneavoastră are o boală musculară.Mai târziu va fi dependentă de scaunul cu rotile.”Însă ei i-au ascuns ani de zile diagnosticul, astfel că Fatma a aflat adevărul abia în anii de liceu.Începură drumurile de la Sivas către Ankara, pentru tratament.Îi venea să înebunească, trupul ei slăbea cu fiecare zi, împingând-o tot mai mult în acel scaun cu rotile.Se închise în sine…Plângea mereu…
Chiar în momentele când simțea că totul s-a sfârșit primi vizita mătușii sale, ce locuia în Germania și pe care nu o mai văzuse din copilărie.Mătușa era profesoară la un curs de Coran.”Toată lumea mă privește cu milă.M-am săturat!”, i se plânse Fatma.Mătușa îi spuse însă, că boala ei este un dar de la Allahu teala: ”Chiar dacă în această lume trecătoare Allahu teala ți-a luat unele capacități, te va binecuvânta în Rai cu daruri pe care nici nu ți le poți imagina.Allah nu își persecută robul, ci există o înțelepciune în tot ceea ce face”.
(continuarea mâine)