Untitled Document

Moartea Trimisului lui Allah (2)

Hazreti Hasan veni la căpătâiul bunicului său și zise plângând; „O, binecuvântatul meu bunic! Cine poate îndura această despărțire! Cui să-i spunem durerea din sufletul nostru! Cine va mai avea grijă de mama, tatăl și fratele meu?Unde vor mai întâlni soțiile și companionii tăi acest caracter ales!”.Auzind cuvintele sale, soțiile Profetului nu mai rezistară și începură să plângă împreună.

Companionii Profetului ce așteptau afară, îngrijorați, auzind că starea Trimisului lui Allah s-a agravat, începură să plângă.Din dorința de a-l vedea pentru ultima dată pe preaiubitul Profet, implorau; „Deschideți ușa, vă rugăm! Să mai putem vedea o dată chipul binecuvântatului Trimis!...”Habibullah auzind rugămințile lor, cuprins de milă, ceru să se deschidă ușa.Mai marii companionilor intrară în cameră.

După ce îi sfătui să fie răbdători, Trimisul lui Allah le spuse; „O, companionii mei! Voi sunteți cei mai presus dintre oameni, cei mai onorați.Oricine ar urma după voi, voi veți intra primii în Paradis.Fiți statornici în a ține în picioare islamul și călăuziți-vă după Coran.Nu fiți neglijenți în chestiunile religioase”. Apoi rosti; „O, Doamne! Le-am comunicat?” și închise ochii.Chipul său binecuvântat se umplu de broboane de sudoare.Hazreti Ali le făcu semn companionilor să iasă.

După plecarea lor, Hazreti Aișe se apropie de profet și îi ceru să o sfătuiască.Acesta îi spuse; „O, Aișe! Protejează-te stând în colțul casei tale!” Lacrimile curgeau din ochii Profetului, sfâșiind inimile celor prezenți.Hazreti Ummu Seleme îl întrebă; „O, Resulullah de ce plângi?” „Vărs lacrimi pentru ca comunitatea mea să aibă parte de milă”, răspunse profetul.