Rugăciunea în timpul unei călătorii (2)
Rugăciunile obligatorii și vajib pot fi împlinite pe animal, în afara zonei urbane, doar în prezența unui ozr. Ozr se consideră unul din următoarele cazuri: dacă coboară de pe animal există riscul ca tovarășii de drum să îl părăsească și să rămână singur, teama pentru viața sa, pentru bunurile sau animalul său, teama de hoți, pe jos să fie noroi și să nu poată să se urce înapoi pe animal. Dacă este posibil va împlini rugăciunea oprind și întorcând animalul către direcția de rugăciune. Dacă nu este posibil va împlini rugăciunea în direcția de mers a animalului. Aceleași reguli se aplică în cazul unei cutii acoperite ce se așează pe animal cu scopul de a transporta persoane, numită mahmil. Dacă animalul este oprit și se așează un stâlp sub mahmil, se va considera ca masa, canapeaua și se vor aplica regulile împlinirii rugăciunii pe sol.Atunci se va împlini în picioare, îndreptat către Qibla.
Rugăciunea pe vapor se împlinește în modul pe care l-a învățat Jafer-i Tayyar de la Resulullah, cu ocazia călătoriei sale către Etiopia. Pe corabia aflată în mișcare se vor împlini și rugăciunile obligatorii și cele vajib, făr a fi nevoie de existența unui ozr. Rugăciunea poate fi împlinită în grup, pe navă. În cazul corabiei în mișcare nu este permisă împlinirea rugăciunii prin intenție ci se vor face ruku' și sejde. De asemenea trebuie să se întoarcă spre direcția de rugăciune.