Rugăciunea în timpul călătoriei (4)
Atunci când este în mișcare, rugăciunea obligatorie va fi efectuată ținând cont de aceleași ozr care au fost menționate anterior în cazul rugăciunii pe animal, vehiculul se va opri și se va împlini rugăciunea către Qibla.Dacă nu poate opri vehiculul va împlini rugăciunea ca în cazul navei aflate în mișcare. Dacă o persoană aflată într-o călătorie de lungă distanță (numită seferi) nu poate sta jos în mijlocul de transport sau nu se poate îndrepta către direcția de rugăciune, la coborâre va imita orientările șafi' sau maliki și va împlini două rugăciuni împreună. Pentru bolnavul ce poate sta jos nu este permis să împlinească rugăciunea stând pe scaun sau fotoliu și prin intenție.Rugăciunea în autobuz sau în avion se va împlini la fel ca în mașină.Persoana care hotărăște să plece în călătorie și intenționează să se deplaseze pe o distanță de trei zile, adică 18 fersah=54 de mile[54×0,48×4=104 kilometri]de la marginea orașului sau a satului, va deveni seferi imediat ce părăsește marginea localității. Ibni Abidin a afirmat că o milă reprezintă 4000 'zra, iar o 'zra este cât 24 de degete.[Un deget are 2 centimetri.În orientarea șafi' și în cea maliki, 16 fersah=48 mile=48×0,42×4000=80 kilometri.]