Împlinirea rugăciunii
În cartea Ni'met-i Islam se spune că este farz pentru orice musulman ajuns la pubertate și care posedă discernământ, să împlinească zilnic cele cinci rugăciuni. Nimeni nu poate împlini rugăciunea în locul altei persoane. O persoană care împlinește rugăciunea poate oferi recompensa rugăciunii împlinite și a altor acte de adorare efectuate altor persoane vii sau decedate. [Fiecare va primi aceeași recompensă pe care o va primi și cel ce a împlinit rugăciunea. Iar recompensa sa nu se va diminua.] Nu este permis să se împlinească rugăciuni și să se ofere recompensa obținută astfel persoanei ale cărei drepturi le-a încălcat sau către care are o datorie, pentru a renunța la drepturile încălcate. Cel ce crede că rugăciunea este obligatorie, dar nu o împlinește din lene, fără a avea un ozr, nu va deveni necredincios, însă va fi fasîk (păcătos). [ S-a relatat că va arde în Iad 70 000 de ani pentru o singură rugăciune.]
Când copilul împlinește vârsta de șapte ani i se va porunci de către părinți să împlinească rugăciunea, iar la vârsta de zece ani rugăciunea va deveni obligatorie pentru el.
Este obligatoriu și pentru cel bolnav să împlinească rugăciunea atât cât îi permite puterea și capacitatea sa.