Untitled Document

Istoria Kaabei și a apei Zemzem (1)

Adem aleyhisselam și mama noastră, Havva au fost trimiși pe pământ, deoarece mâncaseră din ceea ce le-a fost interzis, în Paradis. Hazreti Adem a fost coborât în insula Sri Lanka, iar Havva în Jeddah. Aceștia porniră la drum, implorând și rugându-se. Hazreti Adem petrecu 300 de ani rugându-se lui Allah pentru iertare. Într-o zi de Așura, urcă pe muntele Jebel-i Rahme, în apropierea Meccăi și imploră astfel: ” O, Doamne! Fie-ți milă de acest tată de dragul fiului meu, Muhammed!”

Ruga îi fu acceptată și astfel se întâlni cu mama noastră, Havva în valea Arafat. Conduși de îngeri înaintară, trecând prin Muzdelife și Mina, către valea Meccăi. Când ajunseră exact sub Beyt-i Mamur se opriră. Îngerii construiră o fundație, pe care Allahu teala coborî o Casă, făcută din giuvaierurile Paradisului, ce avea două uși, una către răsărit și una către apus. În Beytullah se aflau lumini din nur, iar vasele în care se aflau acestea erau din aurul Paradisului, iar de jur împrejur se aflau rubine albe. Hajer-ul Esved este unul din aceste rubine albe.

Adem aleyhisselam împlini primul tavaf, iar îngerii îi urară; ”Fie-ți pelerinajul binecuvântat!”. Adem aleyhisselam și Havva se întoarseră apoi în Sri Lanka, ca mai târziu să vină de 40 de ori, mergând pe jos, în pelerinaj.