Despre stările morții (1)

O, voi, neputincioși, care fugiți de moarte! Vă temeți că cutare și cutare au murit și că de veți fi lângă ei vă veți molipsi și voi. Și fugiți în alt loc când ciuma sau alte boli molipsitoare au năpădit cartierul vostru. Este haram să credeți astfel. Căci boala se molipsește doar cu voia lui Allahu teala.

O, voi, neputincioși, unde fugiți! Moartea este un sfârșit ce v-a fost promis. Nu va fi amânată nici măcar cu o clipă! Când clipa morții va veni Hallak-i alem  nu vă va da răgaz nici cât să clipiți. Nu va fi nici mai devreme, nici mai târziu de timpul ce v-a fost predestinat.

Fiecare va muri când îi va veni timpul. În versetul treizeci și patru al surei Araf se spune: ”Pentru fiecare comunitate este un soroc. Când sosește sorocul lor, ele nu pot nici să-l întârzie cu un ceas, nici nu-l pot grăbi”.

Durata vieții unei persoane a fost predestinată încă înainte de nașterea acelei persoane. A fost scris unde va muri, dacă va muri căindu-se sau nu, de ce boală, dacă va muri în credință sau nu, toate acestea au fost scrise în Levh-i mafhuz. Acest fapt a fost indicat în ultimul verset al surei Lokman.

Hallak-i alem a creat moartea, după care a creat viața, iar după aceea rîzk-ul și le-a scris în levh.