Martirii de la Uhud (1)

După ce necredincioșii fură înfrânți în lupta de la Uhud, musul-manii coborâră pe câmpul de luptă unde identificară răniții și le oblojiră rănile.Unii dintre răniți erau de nerecunoscut.Urechile, nasurile și alte organe le fuseseră tăiate, iar abdomenele spin-tecate.Cei mai remarcabili companioni gustaseră șerbetul martiriului și zburaseră către Paradis, pe când sângele lor uda pământurile de la Uhud. Însă acest tratament al martirilor nu era de suportat. Profetul și companionii săi erau copleșiți de tristețe. În timp ce lacrimi de durere îi udau fața, Profetul spuse; „În Ziua de Apoi voi depune mărturie că acești martiri și-au jertfit viețile pe calea lui Allahu teala.Îngropați-i așa însângerați cum sunt. Jur pe Allahu teala că în Ziua Judecății de Apoi vor veni la locul adunării cu rănile sângerânde. Culoarea sângelui va fi sângerie, iar mirosul lor va fi de mosc.”

Trimisul lui Allah sallallahu aleyhi ve sellem întrebă; „Nu-l văd pe Hamza.Ce s-a întâmplat cu el?” Hazreti Ali îl găsi.Când Trimisul lui Allah merse acolo fu întâmpinat de o priveliște înfiorătoare, în fața căreia nu mai putu rezista.Hazreti Hamza era de nerecunoscut, urechile, nasul și celelalte organe îi fuseseră tăiate, burta îi fusese spintecată și plămânii scoși.Plângând, Trimisul lui Allah i se adresă lui Hazreti Hamza; „O, Hamza! Nimeni, niciodată nu a fost și nu va fi pradă unei asemenea cruzimi. O, unchi al Trimisului lui Allah! O, tu, Hamza, leul lui Allahu teala și al Trimisului Său! O, tu, Hamza cel făcător de binefaceri! O, Hamza, protector al Profetului! Allahu teala să te aibă în mila Sa!...”