Băiețelul mamei

Eram la rugăciunea de vineri. În dreapta mea se afla un om în vârstă, iar în dreapta sa era un loc gol, pentru o persoană. Bătrânul, ridicându-se pentru rugăciunea obligatorie, se întoarse în spate și îi spuse unui băiat de 14-15 ani:

-Completează rândul, băiete!

Băiatul, jenat, se bâlbâi:

-Dacă este posibil, aș dori să-mi împlinesc rugăciunea aici. Poate trece altcineva acolo.

Bătrânul, arătând spre covorul verde, mițos, pe care se afla băiatul, spuse:

-Ce, e mai moale acolo? De asta nu vrei să vii?

Și continuă supărat:

-Băiețelul mamei, ce să fie...

După rugăciune i-am urat bătrânului binecuvântare. S-a apropiat și tânărul din spate, i-a sărutat mâna bătrânului. Acesta se căise de mult pentru spusele sale și mângâind obrajii luminați ai tânărului îi spuse:

-Te rog să mă ierți că te-am numit ”băiețelul mamei”. Mi-a ieșit deodată...

Băiatului i s-au umplut ochii de lacrimi:

-Aveți dreptate în ceea ce ați spus, domnule. Covorul pe care am institat să îmi împlinesc rugăciunea a acoperit coșciugul mamei mele, când a murit. Când mă prosternez acolo mă simt de parcă m-ar mai îmbrățișa încă o dată...

Cuneyd Suavi