Untitled Document

Datoria soțului față de soția sa

La pagina 253 a celui de-al cincilea volum al lucrării lui Ibni Abidin se spune, (Lu`b, la`ib, lehv și abes sunt toate sinonime și înseamnă petrecerea timpului în joacă. Nerd, adică jocul de table, șahul, paisprezece pietre și ascultarea și cântatul la orice instrument, dansul, jongleria, clovneria, bufoneria și aplauzele sunt tot jocuri, ce sunt însă, tahrimen mekruh. Dacă se efectuează în mod frecvent sau dacă împiedică împlinirea obligațiilor, ori dacă se pariază, vor fi haram, în conformitate cu consensul învățaților. Tot astfel este și cazul audierii și al interpretării la tamburine, flaut și fluiere. Într-un hadis-i șerif se relatează: ”Orice fel de lehv este haram. Sunt permise doar jocul cu soția, exercițiile și întrecerile cu arme și cai.” Lupta corp la corp este permisă în scopul pregătirii militare). Jocul de fotbal este haram din diverse puncte de vedere.

22.- Nu ar trebui ca soția sa să locuiască într-o casă ce se află pe o stradă sau bulevard vizavi de un parc, un centru de recreere, un teren de sport sau o școală, de asemenea soțul nu ar trebui să dea ocazia ca soția sa să vadă și să discute cu bărbați na-mahrem. Ar trebui să îi ofere un spațiu de locuit în apropierea unei moschei și printre vecini ce sunt musulmani pioși. Aceștia prevenind disputele și tensiunile dintre ei, dându-le sfaturi. Le vor sări în ajutor și vor fi martori drepți în procese. Este vajib să te muți într-un astfel de cartier sau oraș. Musulmanii ar trebui să își scoată familiile la picnic, la țară, pe malul apelor, astfel încât să se bucure de aer curat; ar trebui să aleagă locuri ce nu sunt aglomerate și cât mai departe de haram. Ar fi de preferat să nu aleagă zilele de sărbătoare, pentru aceste ieșiri, având în vedere că aceste zile sunt cele mai aglomerate. Nu ar trebui să își ducă familiile în locuri unde se comit păcate.

(va continua)