Acoperirea femeii musulmane

În cartea Tefsir-i Mazheri, autorul ”rahmetullahi teala aleyh” spune în comentariul surei Nur, (Doar în cazuri de zaruret (necesitate) ar trebui femeia să iasă afară și atunci, cu capul, părul, gâtul și întreg corpul acoperite. Necesitatea ce ar justifica ieșirea unei femei ar fi lipsa cuiva care să îi facă cumpărăturile și/sau lipsa cuiva care să o învețe Islamul. Atunci îi va fi permis să iasă, acoperindu-și capul și fața cu același văl și acoperindu-și corpul. Aici prin față vom înțelege capul, căci conform tuturor celor patru orientări religioase este permisă ieșirea cu fața neacoperită). De aici înțelegem că nu este obligatoriu să ne acoperim cu piesa vestimentară numită cearșaf, folosită de femeile otomane, în perioada târzie a Imperiului Otoman. Le este permis să se acopere cu pardesiuri largi și mai lungi, sub genunchi, ciorapi și acoperământ pentru cap. În cea de-a 313-a scrisoare din primul volum a lucrării Imamului Rabbani ”rahmetullahi aleyh” se declară, (În toate țările arabe atât bărbații, cât și femeile poartă în cea mai mare parte pirahen, adică kamis, o cămașă lungă, cu gât închis, în cazul femeilor și deschisă în față, în cazul bărbaților). În sura Ahzab li se poruncește femeilor să se acopere cu unele dintre jelabib-urile lor, ce reprezintă forma de plural pentru cuvântul jilbab. Ebussud efendi declară în interpretarea sa, (Jilbab este un acoperământ mai larg decât un văl și mai scurt decât o cămașă. Femeile își acoperă capetele cu acesta. Tot astfel se poate denumi și orice material ce acoperă fața și corpul). Autorul ”rahmetullahi teala aleyh” cărții de tefsir în limba turcă, Tibyan, numește acest acoperământ Milhafe, adică acoperământ ce se îmbracă în exterior.

Va continua