Necredința

Necredinţa se împarte în trei categorii:

Jehli (din ignoranţă) , Juhudi (din încăpăţânare), Hukmi (de situaţie).

Necredinţa din cauza ignoranţei este proprie celor ce nu gândesc. Ignoranţa este de două feluri. Prima este simplă. Cei din această categorie ştiu că sunt ignoranţi. Ei nu urmează o ideologie greşită. Sunt precum animalele. Căci ceea ce îi diferenţiază pe oameni de animale sunt ştiinţa şi raţiunea. Aceştia sunt mai prejos şi decât animalele chiar. Căci animalele sunt foarte bune în scopul pentru care au fost create. Cea de-a doua categorie a ignoranţei este cea a ideologiei greşite şi îi cuprinde pe cei ce nu urmează ideile islamice transmise în mod clar ci filozofia greacă sau ideologia celor 72 de grupuri ale musulmanilor ce nu respectă tradiţia profetică. Acest tip de ignoranţă este mult mai rău decât primul. Este o boală căreia nu i se ştie leacul.

Necredinţa cu bună ştiinţă, conştientă, se numeşte necredinţă din încăpăţânare. Ea apare din orgoliu, din dorinţa de mărire sau din teama de a fi ironizat. Necredinţa Faraonului şi a acoliţilor săi, a lui Heraclius, împăratul Bizanţului, sunt de acest fel.

Cea de-a treia categorie este necredinţa de situaţie. Cel ce spune sau face ceea ce Islamul a indicat ca semn de necredinţă, chiar dacă aprobă cu inima şi spune că crede este considerat necredincios. Să arăţi respect faţă de ceea ce Islamul a poruncit să nu fie respectat şi să înjoseşti ceea ce a fost poruncit să respecţi.

(va continua)