Necredința

Orice musulman, bărbat sau femeie, care face cu bună-ştiinţă şi în mod voit fără a fi fost silit, serios sau în spirit de glumă, ceva ce a fost admis în unanimitate de savanţii islamici ca fiind act de necredinţă, chiar dacă nu s-a gândit la înţelesul vorbelor sau faptelor sale, devine necredincios. Acestui tip de necredinţă i se spune kufr-i inadi. Celui ce se autoexclude din această cauză îi vor fi anulate toate binefacerile anterioare. Dacă se va căi, acestea nu vor fi returnate. Dacă are o stare materială bună va trebui să împlinească pelerinajul din nou. Nu va recupera rugăciunile, posturile, daniile împlinite în perioada de necredinţă. În schimb le va recupera pe cele restante din perioada anterioară celei de necredinţă. Pentru a se căi nu este de ajuns să rostească mărturisirea de credinţă, ci trebuie să se căiască şi pentru ceea ce a fost motiv pentru autoexcluderea sa. [Trebuie să reintre în Islam pe uşa pe care a ieşit.] Dacă a spus sau a făcut ceva fără a şti că aceasta duce la necredinţă sau dacă ceea ce a spus sau a făcut este subiect de controversă între savanţii islamici, atunci există îndoieli asupra autoexcluderii sale şi a dezlegării căsătoriei. Penru orice eventualitate este mai bine să-şi reînnoiască mărturisirea de credinţă şi căsătoria. Acest tip de necredinţă este necredinţa prin ignoranţă. Ignoranţa nu este o scuză, ci este un mare păcat. Pentru că este obligaţie pentru orice musulman să înveţe ceea ce este  necesar din cunoştinţele islamice. Credinţa şi cununia celui ce rosteşte ceva ce duce la necredinţă, din greşeală, nu vor suferi schimbări. Însă este de preferat să-şi reînnoiască mărturisirea de credinţă şi cununia.