Sărbătoarea Ramazan
În prima zi a lunii Şevval este sfârşitul postului, adică prima zi a Sărbătorii de Ramazan, iar în cea de-a zecea zi a lunii Zilhijje este prima zi a Sărbătorii Sacrificiului. În aceste două zile, după ce răsare soarele şi iese timpul interzis, este necesar ca bărbaţii să împlinească rugăciunea de sărbătoare de două unităţi.
Condiţiile rugăciunilor de sărbătoare sunt la fel cu condiţiile rugăciunii de vineri. Însă la acestea predica este tradiţie şi se citeşte după rugăciune.
Sunt considerate fapte agreate consumarea dulciurilor [curmale sau zahăr] înaintea rugăciunii de sărbătoare de Ramazan, îmbăierea rituală, folosirea misvakului, să dai pomana fitr înaintea rugăciunii de sărbătoare, să te îmbraci cu cele mai bune haine, iar pe drum să rosteşti încet „Allahu ekber”.
Rugăciunile de sărbătoare sunt de două unităţi. Se împlinesc în grup, nu se fac individual.
***
Întrebare: Cum va proceda cel care a ajuns târziu la rugăciunea de sărbătoare?
Răspuns: Cel ce a întârziat la rugăciunea de sărbătoare va proceda ca și în cazul celorlalte rugăciuni. Astfel, după ce imamul va da selam, se va ridica și va completa unitățile la care nu a ajuns.