Vai mie!...M-am lăsat păcălit...

O, Doamne! Nu lăsa să fiu hărțuit de propriul nefs. Nu mă lăsa fără apărare, fără ajutor împotriva sa, căci el nu are milă de amine. Fii Tu cu milă față de mine și apără-mă de el.

Rușine mie! Cum aș putea fugi de moarte... Și chiar de aș fugi, ea mă va ajunge din urmă cu siguranță. Cum aș putea să uit de moarte. Și chiar de aș uita-o, ea nu mă uită. Mă urmărește...Am atât de multe păcate, că mi-au rănit inima. Nu mai am lacrimi în ochi de cât de mult am plâns pentru păcatele mele. Nici somnul nu mă prinde. Dacă Domnul meu nu îmi va arăta milă, ce va fi de mine...

Vai mie!...Cum pot sta așa pasiv, fără să mă căiesc și fără să încerc să câștig voia lui Allah, când mă gândesc la greșelile mele. Dacă în Ziua de Apoi Domnul meu nu mă va ierta, nu mă va privi, nu va vorbi cu mine, vai mie. Mă adopăstesc la Allahu teala de toate acestea, de păcatele și greșelile mele. Allahu teala să mă ferească să primesc cartea faptelor mele în partea stângă sau în spate. Rușine mie, de-mi va fi fața neagră ca tăciunele. Cum voi ieși eu în fața Domnului meu. Ochii, picioarele, mâinile și toate membrele mele vor fi martore. Amintirea păcatelor mele mă face să uit de toate.