Necredința din încăpățânare

Necredința din încăpățânare (kufr-i juhudi sau kufr-i inadi), înseamnă să devii necredincios din încăpățânare, cu bună știință, fie din aroganță, fie din dragostea pentru ranguri, avere sau plăceri, ori de teama de a fi disprețuiți. Un exemplu sunt Faraon și acoliții săi. Deși au fost martori la miracolele lui Musa aleyhisselam au preferat să rămână în necredință, afirmând că ei nu vor crede într-un om ca ei înșiși. Nu au acceptat că un om ca și ei poate fi Profet. Au presupus că un profet ar trebui să fie din rândul îngerilor. În mod paradoxal, îl adorau ca zeu pe Faraon, care era un om ca și ei. La fel și împăratul bizantin Heracles, de teama pierderii tronului, a preferat necredința, în cunoștință de cauză. Împărații romani și bizantini erau numiți Cezari. Conducătorii persani erau numiți Cosroes, iar cei etiopieni Negus. Sultanii turci erau numiți hani, cei copți faraon, sultanii egipteni au fost numiți aziz, iar regii din Yemen erau numiți Tubba. Dîhye ”radiyallahu teala anh”, unul dintre companionii Profetului ”sallallahu aleyhi ve sellem” a adus o scrisoare din Medina, de la Profetul Muhammed aleyhisselam împăratului bizantin din Damasc, Heracles, prin care acesta era chemat la Islam. O caravană comercială a necredincioșilor din Mecca a sosit în Damasc cu o seară înainte.

(Va continua)