Untitled Document

Supărarea

Hijr, înseamnă să întrerupi relațiile de prietenie și să fi supărat. În hadis-i șerif se relatează, ”Nu îi este permis dreptcredinciosului să țină supărare mai mult de trei zile față de un alt dreptcredincios. Este vajib ca după trei nopți să meargă la acesta și să îl salute (selam). Dacă acesta îi va răspunde vor împărătăși recompensa, în caz contrar, păcatul va fi al celui ce nu a răspuns”. Nu este permis nici unui credincios, fie el bărbat sau femeie, să se supere sau să se separe, adică să rupă relațiile, pentru chestiuni lumești. Cei zîmmi (creștini, iudei care trăiesc ca cetățeni ai unui stat islamic) adică non-musulmanii, vor fi tratați la fel ca musulmanii în ceea ce privește mu`amelat. Toate activitățile, cu excepția actelor de adorare și a căsătoriei, se numesc mu`amelat.

 (Va continua)

Este foarte ușor să cazi în necredință, în zilele cele de pe urmă (ahir zaman). De aceea este bine ca dimineața și seara să recităm ruga pentru credință: Allahumme inni euzu bike min en ușrike bike șey-en ve ene alemu ve estagfiruke li-ma la-alemu inneke ente allamul-guyub.