Untitled Document

Rugăciunea

Rugăciunea, înseamnă să-ţi înţelegi inferioritatea faţă de Allahu teala, reflectând la superioritatea Sa. Cel ce înţelege aceasta va face mereu doar bine şi nu va mai putea face rău. Inima celui ce intenţionează să vină în faţa lui Allah de cinci ori pe zi se va umple de devoţiune. Fiecare acţiune obligatorie din rugăciune are beneficii pentru corp şi inimă.

Împlinirea rugăciunii în grup la moschee apropie inimile musulmanilor şi sădeşte afecţiunea între ei. Astfel, musulmanii înţeleg că sunt fraţi. Cei mari vor fi binevoitori faţă de cei mici, iar aceştia la rândul lor vor fi respectuoşi faţă de cei vârstnici. Cei bogaţi îi vor ajuta pe cei săraci, iar cei puternici pe cei slabi. Cei sănătoşi nevăzându-i pe cei bolnavi la moschee îi vor căuta acasă și se vor întrece pentru a ajunge la vestea bună din hadis-ul următor: ``Celui ce aleargă în ajutorul fratelui său în Islam, Allahu teala îi va fi de ajutor``.

Rugăciunea îi face pe oameni să renunţe la tot ce este rău şi urât. Este o ispăşire pentru păcate. Într-un hadis-i șerif se relatează: ``Rugăciunea împlinită de cinci ori pe zi este ca un pârâu ce-ţi curge prin faţa casei. Aşa cum cel ce se spală de cinci ori pe zi va fi curat, aşa şi cel ce va împlini rugăciunea de cinci ori pe zi va fi iertat de păcatele minore.``

(Va continua)