Untitled Document

Ei au căutat adăpost la noi...

Veni înapoi și le povesti prietenilor săi:

-Prieteni! Toată noaptea, doi musulmani au stat de pază și ne-au protejat.

-Musulmanii nu au altă treabă, decât să ne păzească pe noi? Mai ales că știu că noi suntem creștini.

-Ba da și știți cine sunt cei ce ne-au păzit?

-Hmm...Cine?

-Califul musulmanilor, Omer.

-Cred că ai văzut greșit. Ce treabă are califul, noaptea, aici? Sigur dormea în palatul său, pe un pat de puf.

-Nici eu nu am crezut la început, dar dimineață i-am văzut când au plecat de aici. Atunci i-am urmat și pe drum am întrebat pe cineva, cine sunt. Acesta mi-a răspuns că sunt califul Omer și prietenul său.

După o lungă tăcere, timp în care reflectară adânc, unul dintre ei rupse tăcerea și zise:

-Atunci, ce mai stăm? Nu este, oare, de ajuns acest semn că Islamul este religia cea dreaptă?

Astfel, văzând mila și compasiunea acestui neînfricat calif, ce învinsese armatele romane și persane, au înțeles căIslamul este religia cea dreaptă și au ales de bună voie să devină musulmani.