O, Allah, hărăzește-mi să mor în credință...

Unul dintre apropiații lui Allah, aflându-se în pelerinaj, îl văzu pe Iblis, în formă umană, la Arafat. Acesta era slab și palid, cu ochii înlăcrimați, cocoșat și nenorocit. Acel evliya, recunoscându-l pe Iblis, se apropie de el și îl întrebă:

-De ce ai ochii înlăcrimați?

-Cum să nu plâng? Mă tem că Allahu teala, de dragul celor ce au venit în pelerinaj doar pentru voia Lui, fără a nutri vreun scop comercial, le va accepta pelerinajele și celorlalți.

-Dar ce te-a făcut să slăbești așa?

-Cum să nu slăbesc? M-au întristat caii pelerinilor, ce vin înfocați, fără a se văita. Pe când, dacă i-ar fi dus așa pe cei ce aleargă pe calea mea, aș fi fost cuprins de bucurie.

-De ce ești așa palid?

-Sunt palid, căci musulmanii împlinesc continuu acte de adorare și se ajută mereu între ei. Dacă s-ar fi ajutat în revoltă, atunci bucuria mea ar fi crescut.

-Ce te-a făcut să te prăbușești așa, ce te-a cocoșat astfel?

-Rugile, ”O, Doamne, hărăzește-mi mie să mor în credință”  ale supușilor lui Allah m-au distrus. Cu toate că eu mă străduiesc să îi înșel, să îi fac să se simtă mândri și plini de ei când împlinesc acte de adorare sau să îi fac să păcătuiască gândindu-se că Alalh îi va ierta. Mă tem că cei ce se roagă astfel lui Allahu teala vor înțelege planurile mele și vor fi vigilenți.