Fiica ofițerului maghiar

În anul 1441, în timpul unei campanii militare a sultanului Murad al –II-lea, în Ungaria, unitățile de cavalerie au fost atrase într-o ambuscadă și mulți soldați împreună cu Rustem bey, comandantul lor, au fost luați prizonieri. Rustem bey era un tânăr chipeș și inteligent. Comandantul maghiar l-a plăcut și l-a luat în serviciul său. I-a oferit acestuia o cameră în conacul său și l-a însărcinat cu treburile sale personale. Rustem bey, un tânăr evlavios, își împlinea cele cinci rugăciuni zilnice la timpul lor, indiferent de treburile pe care le avea. Datorită inteligenței sale ascuțite și a faptului că rezolva cu ușurință orice problemă, nimeni nu se amesteca în împlinirea actelor sale de adorare.

Comandantul maghiar avea o fiică foarte frumoasă și deșteaptă, care se îndrăgosti de Rustem bey. Însă nu putea destăinui nimănui sentimentele pe care le nutrea față de acest ofițer musulman. Îl urmărea de departe, în special când acesta își împlinea rugăciunea. Se ascundea și privindu-l cu admirație și lacrimi în ochi, se ruga, ”O, Doamne, hărăzește-mi și mie să intru în religia acestui otoman și să mă rog ca și el!”. Cuprinsă de dragoste și dor, fata se îmbolnăvi și căzu la pat. Nici un medic nu găsi leac pentru boala ei. În timp ce își trăia ultimele clipe, toată familia se adună la căpătâiul ei și se rugau, plângând. La un moment dat, deschizând ochii, fata spuse, ”Doresc să îl văd și pe acel ofițer otoman, ce este prizonierul nostru”. Îl chemară în grabă pe Rustem bey. Fata îi făcu semn să se apropie și îi șopti la ureche, ”Aici, la noi, există obiceiul ca o femeie să fie îngropată cu toate bijuteriile ei. Eu mor. Mâine vino la mormântul meu, deschide-l și ia toate bijuteriile. Vinde-le, dă-i banii tatălui meu și răscumpără-ți libertatea”. Apoi mormăi ceva încet și se stinse. Chipul îi era luminat, pacă zâmbea.

Va continua