Untitled Document

Hud aleyhisselam

Însă nici această ultimă chemare a lui Hud aleyhisselam nu fu de ajuns pentru acești necredincioși. Îl torturară și încercară să îl ucidă pe Hud aleyhisselam. I se revelă lui Hud aleyhisselam că pentru ei sosise timpul pedepsei. Astfel într-o dimineață, Hud aleyhisselam îi adună pe cei credincioși. În depărtare se zărea un nor negru. Neamul Ad se bucură crezând că este un nor de ploaie, dar Hud aleyhisselam le spuse, ”Nu, este un vânt nimicitor, ce va distruge tot”.

Neamul Ad fu atras în tornadă împreună cu copacii și pietrele de care se țineau. Aceștia fură toți nimiciți. Mai apoi vântul îi purtă și îi aruncă în mare. Nu rămase nici urmă din averile lor. În sura A`raf versetul 72 se spune, ”Și Noi l-am mântuit pe el și pe cei care au fost alături de el, prin mila Noastră, și i-am stârpit pe aceia care au ținut semnele Noastre drept mincinoase și nu au fost credincioși”.

Hud aleyhisselam și cei credincioși au fost protejați de acest vânt nimicitor. Vântul, ce a distrus neamul Ad, a fost pentru ei ca o boare plăcută și răcoroasă.

Hud aleyhisselam a plecat împreună cu cei credincioși către Mecca. Aici, în apropierea Kaabei și-a petrecut restul vieții, în adorarea lui Allah și tot aici a murit. Conform relatărilor mormântul său se află în locul numit Hijr, în Harem-i șerif.