Untitled Document

Importanța pelerinajului

De asemenea trebuie să ne corectăm intenția, să ne ferim de riya, să acționăm cu ihlas (sinceritate) și să mergem în pelerinaj cu bani helal.

Persoana ce împlinește pelerinajul nu va amesteca treburile lumești și activitățile comerciale în împlinirea acestui act de adorare. Dacă are datorii ar trebui să le plătească, să se căiască pentru păcatele sale și să le ceară iertarea persoanelor ale căror drepturi le-a încălcat.

Persoana care pleacă în pelerinaj nu ar trebui să se teamă că ar putea muri în acele locuri sfinte. Ba chiar ar trebui să considere un mare câștig moartea pe drumul pelerinajului. Căci într-un hadis-i șerif se relatează, ”Păcatele trecute ale celui ce moare pe drumul de dus sau pe drumul de întoarcere din pelerinaj, vor fi iertate. Acesta va intra în Paradis fără a fi tras la răspundere și fără a fi pedepsit”.

Păcatele celui căruia pelerinajul i-a fost acceptat vor fi iertate.

”Cel ce împlinește pelerinajul, nu rostește vorbe răuvoitoare și nu se abate de la dreptate, va fi fără păcat, ca în ziua când l-a născut mama sa”.