Sfaturi pentru musulmani
Ca musulmani, nu ar trebui să ieșim în afara limitelor islamice, nici în perioadele de bucurie. Starea musulmanului nu trebuie să se schimbe în situații îmbucurătoare sau triste, ori în cazuri de bunăstare sau nevoie. Ba chiar, ar trebui să se simtă liniștit în nevoie și anxios în bunăstare. Omul nu ar trebui să se schimbe în funcție de schimbarea evenimentelor.
Musulmanul nu trebuie să caute defectele sau greșelile celorlalți, ci să privească la propriile greșeli. De asemenea, nu trebuie să se considere superior nici unui alt musulman. Ar trebui să considere că, orice musulman Ehli sunnet, adică ce aparține unuia din cele patru mezheburi, îi este superior. Ar trebui să ceară fiecărui musulman întâlnit să se roage pentru el, considerând că propria fericire ar putea sta în ruga lui. Ar trebui să fie ca un sclav pentru cei al căror drept l-a încălcat. Într-un hadis se relatează: ”Credința musulmanului ce împlinește trei lucruri va fi împlinită: Să își slujească familia, să stea printre cei nevoiași (nu printre cerșetori) și să mănânce împreună cu ajutoarele sale”. În Coranul cel Sfânt s-a indicat că aceste trei semne sunt semne ale dreptcredincioșilor.