Untitled Document

CREDINȚA ȘI NECREDINȚA

Abandonarea acestei lumi în această manieră este foarte meritorie și foarte utilă. Să reamintim că scopul acestei căi este de a sacrifica toate plăcerile și confortul pentru a face lucruri pe care Islamul le poruncește.

Cel de-al doilea mod de abandonare a acestei lumi este abținerea de la împlinirea actelor interzise și cele îndoielnice, fără a renunța la ceea ce este mubah. Având în vedere actuala condiție a lumii și acest mod de abandon este foarte valoros.

Deci, este necesar pentru fiecare musulman să evite ceea ce Islamul interzice. 

Cel ce nu acordă importanța cuvenită faptului că aceste lucruri sunt haram  și nu consideră că este necesară evitarea lor, adică nu este atent la interdicțiile lui Allahu teala și dimpotrivă le agrează și spune, ”Ce frumos” devine necredincios, adică dușman al lui Allahu teala. Astfel de persoane vor rămâne în Iad, pe vecie. Cei ce recunosc și respectă interdicțiile lui Allahu teala, dar totuși se lasă păcăliți de nefsul lor și comit aceste acte interzise, însă ulterior își revin și se căiesc nu vor deveni necredincioși și nu își vor pierde credința. Astfel de persoane se numesc asi (neascultători) sau fasîk (păcătoși). Aceștia, vor merge probabil în Iad, datorită păcatelor lor, însă nu vor rămâne aici veșnic ci vor ieși și vor merge în Paradis.