Untitled Document

M-AM ÎNDRĂGOSTIT DE EL

După înmormântare, Musa aleyhisselam merse la casa acestuia și întrebă:

-Ce a făcut acest om? Ce fapte bune a împlinit de a fost onorat astfel?

Soția acestuia spuse:

-O Trimis al lui Allah, soțul meu era un om pe care nu îl iubea nimeni, de care toată lumea fugea, care nu are nici o faptă bună.

-Gândește-te bine, sigur are o faptă bună.

-Era un păcătos, care nu făcea fapte bune.

Musa aleyhisselam întrebă pentru a treia oară:

-Cu siguranță a făcut o faptă bună, căci în mod contrar Allahu teala nu mi-ar fi poruncit să îl înmormântez.

Femeia spuse:

-Într-o zi, pe când citea din Tora, întâlni numele Ahmed al lui Muhammed aleyhisselam. Ce nume frumos, a spus și l-a citit din nou, spunând că este un nume frumos. Apoi spunând, O, Doamne, cine știe cât de frumos este cel ce are un nume atât de frumos, eu m-a îndrăgostit de el, sărută numele.

Cea mai mare binecuvântare este să faci parte din comunitatea unui astfel de Profet.