NOAPTEA MIRAJ
În cel de-al patrulea cer l-am întâlnit pe hazreti Idris, care s-a rugat pentru mine. În cel de-al cincilea cer l-am întâlnit pe hazreti Harun, iar în al șaselea cer pe hazreti Musa. Am urcat în cel de-al șaptelea cer și după ce s-a deschis poarta l-am văzut pe Ibrahim aleyhisselam ce stătea cu spatele sprijinit de Beyt-ul-Mamur.
Apoi Jebrail aleyhisselam m-a dus la Sidret-ul-Munteha. Allah ne-a poruncit cincizeci de timpuri de rugăciune zilnice.
Când am ajuns lângă Musa aleyhisselam și i-am povestit, mi-a zis, ”Cere-i Domnului tău să scadă din ele, căci comunitatea ta nu va avea putere să le împlinească”. După ce am vorbit de câteva ori cu Allahu teala, mi-a zis, ”Am poruncit cinci timpuri de rugăciune, zilnice. Fiecare timp va primi zece recompense. Astfel vor fi cincizeci de timpuri”.
De ce nu ar putea Allahu teala, Cel ce l-a dus pe Trimisul Său de la Mecca la Ierusalim, în câteva secunde, să îl ducă și mai departe? Doar necredincioșii se îndoiesc de puterea lui Allahu teala.