PRINCIPIILE CREDINȚEI
Credința în Ziua de Apoi:
În ziua Hotărârii toată lumea va învia şi se va aduna la locul Judecăţii. Cărţile cu faptele oamenilor vor fi date celor dreptcredincioşi în partea dreaptă, iar celor necredincioşi din stânga sau din spate. Allahu teala va ierta, dacă vrea, orice păcat în afara blasfemiei şi aducerii de asociaţi, iar dacă va voi va pedepsi chiar şi pentru cel mai mic păcat.
Faptele vor fi cântărite cu Mizan (balanţa). Podul Sirat este aşezat din voia lui Allah deasupra Iadului. Apa Kevser este proprie Profetului Muhammed Mustafa sallallahu aleyhi ve sellem.
Mijlocirea de păcate există. Pentru musulmanii care mor fără a se căi, profeţii, evliya, dreptcredincioşii, învăţaţii, îngerii, martirii şi cei cărora Allah le va permite vor fi mijlocitori pentru păcate şi mijlocirea le va fi acceptată.
Raiul şi Iadul există şi în prezent. Raiul se află deasupra celor şapte ceruri, iar Iadul se află sub toate. Raiul are opt uşi şi prin fiecare uşă se intră într-un Rai. Iadul are şapte straturi. Începând de la primul strat către cel de-al şaptelea pedepsele se intensifică.