PRINCIPIILE CREDINȚEI
Credința în destin:
Ve bil-kaderi, hayrihi ve șerrihi minallahi teala: Cred în destin şi cred că răul şi binele sunt de la Allahu teala .Binele, răul, binefacerile şi stricăciunile, câştigurile şi pierderile care vin asupra oamenilor vin din voia lui Allah.
Destinul este când Allahu teala doreşte existenţa a ceva. Soarta, adică crearea a ceva dorit se numeşte kaza. Aceşti doi termeni se pot folosi şi ca sinonime.
Allahu teala a înzestrat oamenii cu voinţă, şi a făcut ca aceste dorinţe să fie cauza creaţiei lucrurilor.Când un rob doreşte să facă ceva, dacă şi Allahu teala doreşte, va crea acel lucru. Dacă robul nu-şi doreşte, nici Allahu teala nu va înfăptui acel lucru.
Allahu teala a poruncit tuturor încrederea.Una dintre porunci ne este prezentată în traducerea versetului: Încrederea este una din condiţiile credinţei. Sunt multe versete în care se spune aceasta: capitolul Maide (Daca aveţi credinţă, aveţi încredere în Allah), în capitolul Al-i Imran (Allah îi iubeşte cu siguranţă pe cei ce au încredere), în capitolul Talak (Dacă cineva se încrede în Allah, El îi este de ajuns), în capitolul Zumer, (Allah nu-I este de ajuns robului său?).