HAZRETI ALI radiyallahu anh
Hazreti Ali radiyallahu anh este ginerele Trimisului lui Allah și socrul lui hazreti Omer. El este fiul lui Ebu Talib, unchiul patern al Profetului. Este al patrulea calif al Islamului și de asemenea al patrulea dintre cei zece musulmani cărora le-a fost binevestită intrarea în Paradis (așere-i mubeșșere). El a fost numit și leul lui Allahu teala. Și a fost lăudat în nenumărate hadisuri.
S-a născut în Mecca, cu 23 de ani înaintea hegirei. A acceptat Islamul la vârsta de 10 ani. S-a luptat vitejește în toate luptele musulmanilor. Doar în lupta de la Uhud a fost rănit în 16 locuri. În anul 35 hijri a fost ales calif. Cinci ani mai târziu, în cea de-a 17-a zi a lunii Ramazan, vineri, în timp ce mergea la rugăciunea de dimineață, Ibni Muljem l-a lovit cu sabia în frunte, martirizându-l. Mormântul său se află în Kufa, districtul Najaf, Irak.
În hadisuri se relatează:
”Pe Ali îl vor iubi doar cei dreptcredincioși și îl vor urî doar cei ipocriți”.
”Afecțiunea față de Ali va arde păcatele musulmanilor precum arde focul lemnele”.
”Eu sunt orașul cunoașterii, iar Ali este poarta sa”.
”Cel mai milostiv din comunitatea mea este Ebu Bekir, cel mai drept în religie este Omer, cel mai virtuos Osman, iar cel ce ia cele mai bune decizii Ali”.