CURTEANUL DIN TEMNIȚĂ
Apropiații faraonului erau de mult împotriva lui Hazkil și animați de această ocazie ivită, cerură ca acesta să fie ucis prin tortură. Faraon, însă, nu păru decis și spuse:
-Nu, încă nu. Din când în când coborâți în temniță și vorbiți cu el. Nu știu cum îl convingeți, dar îl vreau înapoi.
Din acea zi, vizirii coborau câte doi, trei în temniță și îl sfătuiau pe Hazkil, însă acesta nu își dorea să iasă din temniță. Prinsese gustul adorării lui Allah și eramulțumit aici, ba chiar îi sfătuia pe viziri, spunându-le, ”Oare, nu știți ce s-a întâmplat cu popoarele lui Ad, Semud și Nuh? Dacă veți continua așa, veți fi aspru pedepsiți”.
Vizirii își pierdură speranța în recuperarea lui Hazkil aleyhisselam și îi povestiră faraonului situația sa. Acesta, cuprins de disperarea fu consolat de către fiica sa, care îi spuse; ”Tată, nu pleca urechea la ceea ce spun vezirii tăi. Parcă nu știi cât sunt de invidioși. Eu sunt de părere că Hazkil a vorbit astfel nu pentru a ți se împotrivi ci pentru că crede în puterea lui Musa. Dorește să te protejeze, căci crede că dacă vă veți înfrunta, el te poate învinge”. Și îi ceru tatălui să îl elibereze pe Hazkil din temniță. Faraon își ascultă fiica și îl eliberă pe Hazkil. Din păcate, fiica faraonului nu va fi la fel de înțelegătoare și cu Mașita hatun...
Va continua