JA'FER-I TAYYAR radiyallahu anh
Ja`fer-i Tayyar ”radiyallahu anh” este companionul ce merge spre Paradis, zburând.
Pe când Profetul avea vârsta de 36 de ani, în Peninsula arabă a avut loc o mare secetă. Ebu Talib, unchiul Profetului, având o familie numeroasă și nici o avere cu care să o întrețină, simțea din plin efectele acestei foamete. Trimisul lui Allah sallallahu aleyhi ve sellem îi propuse unchiului său, hazreti Abbas, să îl ajute pe Ebu Talib, luând fiecare câte unul din copiii acestuia, în îngrijire. Ebu Talib a fost de acord ca Trimisul lui Allah să aibă grijă de hazreti Ali, iar hazreti Abbas de hazreti Ja`fer.
Într-o zi Ebu Talib mergea cu fiul său, Ja`fer, în afara orașului. Îl văzură pe Profet împlinindu-și rugăciunea împreună cu hazreti Ali. Ebu Talib îi spuse lui Ja`fer:
-Mergi și alătură-te fratelui tău. Împlinește rugăciunea!
Ja`fer li s-a alăturat în rugăciune, iar după aceea Profetul aleyhisselam s-a rugat pentru el, astfel?
-Allahu teala să îți dea două aripi. Să zbori cu ele în Paradis.
Allahu teala a acceptat această rugă, iar hazreti Ja`fer a căzut martir în lupta de la Mute. Allahu teala i-a dăruit două aripi, cu care zboară în Raiul Firdevs. De aceea i se spune Ja`fer-i Tayyar.