Untitled Document

COMPORTAMENTUL FAȚĂ DE OASPEȚI

Oaspetele trebuie întâmpinat, în primul rând, cu vorbe frumoase și o față zâmbitoare. În hadis-i șerif se relatează, ”Celui ce Allahu teala îi dorește binecuvântare îi va trimite drept cadou, oaspeți”.

Atunci când primim musafiri nu trebuie să ne pregătim cheltuind foarte mult sau pregătind mâncăruri costisitoare, ci trebuie să îi servim cu ceea ce avem.În hadis-i șerif se relatează, ”Nu intrați la mare cheltuială pentru oaspeți, căci musafirii se vor simți incomod. Cel ce își supără oaspetele îl supără pe Allahu teala”.

De asemenea, nu trebuie să insistăm mai mult de trei ori și să ne forțăm oaspetele să mănânce.

Mâncarea se va pregăti repede și pe cât posibil la masă se vor servi carne și dulciuri. De asemenea, este bine să servim apă răcoritoare.

Este bine ca la masă să servim salată cu oțet. Căci oțetul și salata au fost lăudate în hadisuri. La mesele în care se găsesc verdețuri vor fi prezenți și îngerii.

Este bine să ne conducem oaspeții, la plecare. În hadis-i șerif se relatează, ”Pentru cel ce își petrece oaspetele 7 pași se vor închide cele 7 porți ale Iadului. Pentru cel ce își petrece oaspetele 8 pași se vor  deschide cele 8 porți ale Paradisului și el va intra pe oricare din porți dorește”.