Untitled Document

CONDIȚIILE CREDINȚEI EHL-I SUNNET

Dreptcredincioşii îl vor vedea pe Allahu teala în Rai. În Ziua Judecăţii de Apoi, Profeţii şi dreptcredincioșii vor fi mijlocitori. Întrebările din mormânt există. Pedeapsa din mormânt se va aplica atât trupului cât și sufletului. Miracolele persoanelor cu o putere spirituală extraordinară (evliya) sunt adevărate. Miracolele sunt stări extraordinare ce apar la persoanele apropiate de Allah şi care se întâmplă în afara legilor fizicii, chimiei şi biologiei şi sunt în număr mare astfel încât nu pot fi negate. În mormânt sufletele celor morţi aud ceea ce fac şi spun cei vii. Binefacerile rezultate din citirea Coranului, din actele de caritate şi din toate actele de adorare trimise sufletelor celor morţi le sunt de ajutor, le uşurează pedeapsa sau chiar o ridică. Credinţa în toate acestea e semnul ideologiei Ehl-i Sunnet.

ÎN CĂLĂTORIE

*Celui ce va rosti de 11 sura Ihlas la plecarea în călătorie, Allahu teala îi va proteja casa până la întoarcerea sa.

* 70 de îngeri se vor ruga pentru iertarea celui ce va rosti Ayet-el kursi la ieșirea din casă, până la revenirea sa acasă.

*Cel ce va rosti sura Kureyș la plecarea în călătorie va fi ferit de toate relele.