FIȚI CU MILĂ FAȚĂ DE COPIII VOȘTRI
*Vorbiți-le copiilor voștri despre importanța rugăciunii și puneți-i să își împlinească rugăciunea. Trebuie să știți și să le transmiteți și lor că tot ceea ce împiedică împlinirea rugăciunii va duce la nenorocirea voastră. Asigurarea viitorului lor este posibilă prin educarea lor ca buni musulmani. Diplomele nu le garantează un viitor. Atât timp cât sunt buni musulmani, diplomele le vor fi de folos. Atunci vor fi de folos atât oamenilor cât și lor înșile.
*Mila, compasiunea este precum mila doctorului față de pacientul său. Adevăratul doctor milos este cel ce își salvează pacientul. Astfel trebuie să fie și mila, iubirea unor părinți. Cum poate fi considerată milă să nu îți ajuți copilul, să ai milă față de un copil ce nu își împlinește rugăciunea, să nu cauți un remediu pentru această afecțiune spirituală a sa? Ceea ce pare a fi compasiune este de fapt cruzime. Căci viața de apoi a acestor copii va fi nenorocită. Este ca și cum mama unui copil ce este dus la operație, din milă față de el, îi dă să mănânce acestuia pe ascuns. Iar doctorii sechinuie să îl salveze cu greu de la moarte.