Untitled Document

ESHAB-Î KIRAM

Musulmanii ce au avut onoarea să vadă faţa binecuvântată a Profetului şi să-i asculte vorbele frumoase sunt numiţi companioni. Dupa profeţi, cel mai bun dintre toţi oamenii din trecut şi viitor este Ebu Bekr-i Sîddîk radiyallahu anh. El este primul calif. După acesta cel mai bun dintre oameni este al doilea calif, Omer bin Hattab, ce poartă numele de marele separator între credinţă şi necredinţă, apoi cel de-al treilea calif, izvor de credinţă, învăţătură şi bună-cuviinţă, Osman bin Affan, iar apoi cel mai bun dintre oameni este cel de-al patrulea calif, ce avea nişte însuşiri de necrezut, leul lui Allah, Ali bin Ebi Talib radiyallahu teala anh. Aşa cum reiese din hadisuri, hazreti Fatima, hazreti Hatije, hazreti Ayşe, hazreti Meryem, hazreti Asiye sunt cele mai binecuvântate dintre femei. Într-un hadis se relatează: Fatima este cea mai binecuvântată dintre femeile din Rai. Hasan şi Huseyin sunt cei mai binecuvântaţi tineri din Rai.

După aceştia cei mai binecuvântaţi dintre companioni sunt Aşere-i Mubeşşere. Ei sunt zece companioni cărora li s-a vestit că vor intra în Rai, încă de când erau în viaţă. Aceştia sunt hazreti Ebu Bekr-i Sîddîk, Omer-ul Faruk, Osman bin Affan, Ali bin Ebi Talib, Ebu Ubeyde bin Jerrah, Talha, Zubeyr bin Avvam, Sa`d bin Ebi Vakkas, Sa`id bin Zeyd, Abdurrahman bin Avf  rîdvanullahi teala aleyhim ejmain. Iar apoi, cei ce au luat parte la bătălia de la Bedr, de la Uhud şi cei ce au luat parte la Bi`at-ur rîdvan.

Va continua