YA RESULALLAH...

Cei doi nepoți ai Profetului au spus, ”O, Bilal, rostește chemarea la rugăciune!” Muezzinul lui Resulullah le zise, ”O, voi, copiii fratelui meu, nu îmi cereți acest lucru, vă rog”. Însă tinerii insistară, ”Cheamă la rugăciune, de dragul nostru, o, Bilal!” Cu greu, hazreti Bilal acceptă, căci nu era cu putință să refuzi dorința nepoților celui preaiubit.

A urcat într-un loc înalt...”Allahu ekber, Allahu ekber”...și cum a început chemarea la rugăciune toți companionii Profetului au sărit din paturile lor.

Într-un suflet se revărsară pe străzile Medinei. Acea voce le aducea aminte de zilele fericite pe care le-au trăit împreună cu Trimisul lui Allah...

Femei și bărbați, plângând și strigând, ”Ya Resulallah...Ya Resulallah...” se îndreptau către moschee.

Atunci când rosti ”Eșhedu enneMuhammeden” hazreti Bilal nu mai rezistă și se înecă în lacrimi...

În acea zi, hazreti Bilal termină cu greu acea chemare la rugăciune. Iar în tot restul vieții sale nu mai rosti, nu mai putu rosti niciodată chemarea la rugăciune.

După moartea Profetului, pentru prima și ultima dată, în acea zi, companionii Profetului s-au simțit atât de aproape de acele zile ale fericirii fără seamăn.