Untitled Document

ISLAMUL

Toți acești oameni binecuvântați sunt numiți sadîk (loiali) și sunt dreptcredincioși. Un dreptcredincios nu va merge niciodată în Iad. Însă necredinciosul va merge cu siguranță în Iad, de unde nu va mai ieși și va fi torturat veșnic. Dacă un necredincios devine credincios, toate păcatele sale vor fi iertate imediat. Dacă păcătosul se va căi pentru păcatele sale și va începe să își împlinească actele de adorare nu va mai intra în Iad ci va merge direct în Paradis, la fel ca și dreptcredincioșii. Dacă nu se va căi, va putea merge în Paradis, fiind iertat sau prin intermediul mijlocirii (șefaat), ori va arde în Iad până își va ispăși păcatele, după care va putea intra în Rai.

Când a fost revelat Coranul, gramatica sa era potrivită limbii arabe vorbită de oamenii din acea vreme și era într-o formă poetică. Coranul cuprinde toate subtilitățile limbii arabe și excelează în toate subtilitățile științelor literare fiind astfel foarte greu de înțeles. Cel ce nu cunoaște subtilitățile limbii arabe nu va putea înțelege bine Coranul, chiar dacă știe să scrie și să citească în limba arabă. Și chiar cei ce cunosc aceste detalii nu au înțeles Coranul în întregime, Profetul Muhammed aleyhisselam explicându-l. Aceste explicații ale Profetului Muhammed aleyhisselam poartă denumirea de hadisuri.

Va continua