AMINTIRE DIN LUPTA DE LA CANAKKALE

În anul 1915, luna Ramazan, începea în ziua de marți, 13 iulie și se termina pe 11 august. În ultima zi de Ramazan, Vehip Pașa mă chemă la el.

”Hafîz, soldații au o cerere. Mâine, în ziua de bayram, vor să împlinim rugăciunea de sărbătoare toți, împreună. Este foarte periculos ca toți soldații să se afle la un loc, este o ocazie nemaipomenită pentru inamic. Nu am acceptat cererea lor. Transmite-le acest lucru, într-un mod adecvat!”

Am ieșit de lângă Vehip Pașa și mergând abătut îmi ieși în cale un om evlavios, un arif, ce îmi zise, ”Să nu cumva să le spui ceva soldaților. Vom vedea ce aduce ziua. Va fi ce va vrea Allah!”

M-am trezit devreme în dimineața de 12 august, joi, prima zi de sărbătoare. Toți soldații erau pregătiți. Toată lumea aștepta timpul de rugăciune. Am ridicat capetele spre cer. O puzderie de nori albi îmbrăcau cerul. După puțin timp aceștia s-au lăsat pe pământ și ne-au învăluit, făcându-ne nevăzuți. Arif a trecut în fruntea soldaților și a recitat cu vocea sa blândă versetele 1-9 din sura Fetih, după care am împlinit rugăciunea de sărbătoare.