Untitled Document

VIRTUȚILE POSTULUI ȘI ALE LUNII RAMAZAN

Cel ce mănâncă în mod deschis, în timpul postului, nu arată respect față de această lună. De asemenea, trebuie să țină post și să evite cele interzise și cei ce nu își împlinesc rugăciunea. Postul acestora va fi acceptat și va reieși că posedă credință.

Postul în luna Ramazan este o faptă meritorie. În schimb este un mare păcat să nu postești în această lună, fără a avea o scuză. În hadis-i șerif se relatează, ”Cel ce nu postește o zi în luna Ramazan, fără a avea o scuză, chiar de va posti tot anul în schimbul acestei zile, tot nu va obține răsplata acelei zile de post din luna Ramazan”. (În cazul în care există o scuză acceptată de religie pentru zilele în care nu poate posti, nu se consideră păcat faptul că nu postește).

Vom prezenta în continuare câteva din hadisurile șerif în care se menționează virtuțile postului și ale lunii Ramazan:

”Ramazan este luna binecuvântării. În această lună, Allahu teala iartă păcatele, acceptă rugile. Respectați dreptul acestei luni! Doar cei ce vor merge în Iad, vor fi privați de milă în această lună”.

”Postul lunii Ramazan este obligatoriu, iar rugăciunea teravih este sunnet. Păcatele, celui ce postește în această lună și își petrece nopțile în adorare, vor fi iertate”.