E TÂRZIU! A TRECUT!

Mai târziu, am fost ridicat pe umeri și legănându-mă au pornit la drum. Din zgomotele de afară am înțeles că ploua. Trebuie că mergeam către moschee pentru rugăciunea de înmormântare. Acum că am amintit de moschee mi-a venit în minte. Deși era foarte aproape, nu reușeam nicicum să merg acolo. Dar când împlineam cincizeci de ani voiam să încep să îmi împlinesc rugăciunile și aveam de gând să renunț și la alcoolul pe care îl beam ocazional și la celelalte vicii pe care le aveam. Ah, dacă nu era accidentul ăsta, ce om bun aș fi devenit.

Aceeași voce pe care o mai auzisem repetă iar, ”E prea târziu! S-a terminat!”

Apoi mi-au împlinit rugăciunea de înmormântare și imamul i-a întrebat pe cei prezenți ce fel de om eram. Știam că 8-10 dintre cei prezenți nu vor spune vorbe bune, căci, da, accept, le făcusem rău. Însă, dacă nu ar fi fost accidentul ăsta mi-aș fi cerut iertare și m-aș fi revanșat față de ei. Dar aceeași voce șopti, ”E prea târziu. E totul trecut”.

Am fost ridicat din nou pe umeri și simțind că sicriul meu este înclinat, am înțeles că urcăm dealul ce duce la cimitir. Afară ploaia se întețise, dar mie îmi atraseră atenția vocile prietenilor mei. Unii vorbeau despre inflație și situația economiei, unii despre creșterile salariilor, iar alții lăudau filmul pe care îl vizionaseră la televizor. Unul dintre cei ce îmi ducea sicriul îi spuse celui de lângă el:

-Și-a găsit ziua să moară. Ne-am udat strașnic din cauza lui. Și cred că o să pierdem și meciul. Cum să nu te enervezi.

Va continua