VEȘTMÂNTUL VERDE

Când ne-am întâlnit se auzea chemarea la rugăciune.

-Haide, să mergem la moschee, i-am zis.

--De ce îmi propui așa ceva? Doar știi că nu merg la moschee? Doar ca să mă enervezi?

-Știu, dar chiar sunt curios care este motivul pentru care refuzi să mergi la moschee.

-Hmm...nu știu...nu pot. Am alergie la verde. Spre exemplu, dacă haina asta de pe tine nu ar fi fost verde ți-ar fi stat mult mai bine. Și știi, sunt foarte atent la vestimentația mea. Și în afară de asta mi s-ar șifona hainele în timpul  rugăciunii.

Mi s-a părut ciudat și involuntar am râs. Într-adevăr avea de fiecare dată hainele impecabile, călcate la dungă și cravată roșie.

-Bine, am zis. Ai fost vreodată la moschee?

-Hmm...am fost în copilărie cu bunicul meu, la rugăciunea de sărbătoare. Dar nu cred că voi mai merge vreodată.

M-au mirat mult spusele sale. Am regretat că deschisesem discuția. Ne-am strâns mâinile și am plecat grăbit spre moschee.

După un timp mi s-a spus că este la moschee. Nu mi-a venit să cred. Vorbele mele au avut efect asupra sa, m-am gândit. Toți cei pe care îi întrebam îmi confirmau că este adevărat, a plecat la moschee.

Cuprins de nerăbdare, am fugit către moschee. Iată-l, chiar în față. Nu se poate!...Și purta verde. M-am apropiat încet și i-am șoptit:

-E, parcă nu veneai la moschee?

Nu a scos nici un sunet, căci era într-un sicriu, acoperit cu o pânză verde.