DATORIA PĂRINȚILOR
Această maladie se răspândește în rândurile tineretului. Părinții musulmani trebuie să își protejeze copiii de acest pericol. Astfel că, trebuie să își informeze copiii asupra acestor cărți religioase și să le formeze deprinderea de a le citi.
Observăm că unii dintre copiii cunoscuților noștri uită să și mănânce, din cauza acestor jocuri. Este imposibil, ca astfel de copii să poată citi până și manualele școlare, în vederea absolvirii școlii. Părinții au datoria să stăpânească această situație și să le formeze acestor copii deprinderea de a citi. De aceea, trebuie să citească despre religie. Astfel, își vor învăța religia și credința, dar în același timp vor înțelege și metodele de acțiune ale dușmanilor Islamului. Dacă părinții își vor neglija această îndatorire, vom avea o generație de tineri fără credință, ce vor aduce multe prejudicii țării și poporului.