O, DOAMNE, PENTRU TINE...
Tânăra era foarte pasionată de alpinism. Participase la câteva ore de curs, dar avea o problemă de vedere și temându-se că i-ar putea dăuna sănătății evita să participe la o sesiune de cățărare pe un munte adevărat.
Într-o zi, și-a strâns tot curajul și împreună cu o echipă de alpiniști a pornit într-o astfel de expediție. Ajunși la fața locului s-a văzut față în față cu un perete abrupt, înalt și stâncos. Deși se temea era foarte hotărâtă. Și-a fixat centura de siguranță, a apucat coarda și a început ascensiunea pe peretele abrupt. După ce a urcat o perioadă a găsit o scobitură și a luat o pauză pentru a-și recăpăta suflul. Persoana ce se afla deasupra sa și ținea coarda, într-un moment de neatenție, a slăbit-o, iar aceasta a căzut cu repeziciune și a lovit-o pe tânără în ochi, făcând să îi sară lentila de contact. Aceasta era foarte mică și era imposibil de găsit în imensitatea muntelui. Probabil căzuse undeva pe la poale, iar tânăra vedea acum în ceață. Neajutorată, privi către crestele munților ce se întindeau în zare. Atunci trecu pe lângă ea un fluture diafan, ce bătea grațios din aripi.
Va continua