MOSCHEEA PROFETULUI
La venirea în Medina, dorința Profetului fu ridicarea unei moschei unde să se împlinească rugăciunea în grup și unde să își învețe Companionii, Islamul. În acest timp Jebrail aleyhisselam veni și îi spuse; „O, Trimis al lui Allah! Allahu teala îți poruncește să ridici pentru El o casă (moschee) din piatră și pământ (cherpic)”. Profetul vru imediat să cumpere locul pe care îngenunchease prima dată Kusva la intrarea în Medina. Proprietarii acelui teren, dorind foarte mult donarea acelui loc, îi spuseră Profetului; „O, Trimis al lui Allah! Noi nu dorim plata acelui pământ decât de la Allahu teala.Vă dăruim acel loc, de dragul lui Allah”. Cu toate acestea, Hazreti Muhammed aleyhisselam nu a acceptat și a plătit cu mult peste valoarea terenului.
Pe de o parte se nivela terenul pe care se va ridica moscheea, iar de cealaltă parte se tăiau cherpicii și se extrăgea piatra. După ce toate pregătirile fură terminate, se adunară pentru a se pune fundația. Prima piatră de temelie a fost așezată cu propriile mâini de Hazreti Muhammed Mustafa sallallahu aleyhi ve sellem. Apoi cu rândul conform indicațiilor Profetului; „Ebu Bekr, să își așeze piatra lângă piatra mea! Omer, să își așeze piatra lângă cea a lui Ebu Bekr! Osman, să își pună piatra lângă piatra lui Omer! Ali să își așeze piatra lângă cea a lui Osman!” După ce aceștia își așezară pietrele conform indicațiilor, Profetul se adresă și celorlalți companioni; „Așezați-vă și voi pietrele!”