SATUL PESCARILOR

Cândva, odată, era un sat de pescari.

Dimineața, la răsăritul soarelui, femeile și copiii trimiteau bărbații pe mare, rostind rugi de binecuvântare. Căci peștele care era prins era singura lor sursă de venit. Vântul puternic sufla și umfla pânzele, iar corăbiile se pierdeau în zare. Ziua trecu îmbelșugată pentru pescari. Însă, seara, la întoarcere, se iscă o furtună puternică. Furtuna era atât de crâncenă că nu se vedea nimic în jur.

Femeile și copiii alergară într-un suflet pe malul apei și începură a se ruga pentru cei plecați pe mare. Cu ochii în lacrimi și sufletele pline de îngrijorare îi așteptau pe bărbați să revină în siguranță.

În acest timp, casa aflată în cel mai înalt punct al orașului fu cuprinsă de flăcări. Femeile și copiii alergară într-un suflet către casă pentru a stinge incendiul, dar fără nici un folos. Furtuna a întețit atât de tare focul că nimeni nu se putea apropia de limbile de foc. Îngrijorarea și durerea crescură.

Va continua