ANULAREA ALTOR RELIGII
4. Printre informațiile pe care aceste trei religii ni le-au transmis, cele care ne vorbesc despre Muhammed aleyhisselam și Kur’an-î kerim și hadisuri, care ne învață religia sa, sunt mai numeroase și mai de încredere. Toate au fost consemnate în cărți și răpândite în toată lumea. Muhammed aleyhisselam avea patruzeci de ani când i s-a adus la cunoștință că este Profet. La vârsta de șaizeci și trei de ani a murit. Profeția sa a durat douăzeci și trei de ani. A părăsit această lume după ce întreaga peninsulă arabică l-a urmat, după ce religia sa s-a răspândit și a fost înțeleasă pretutindeni, iar chemarea sa a fost auzită în est și în vest, iar numărul companionilor săi a ajuns la o sută cincizeci de mii. Și-a rostit predica de adio în prezența a o sută douăzeci de mii de companioni. După optzeci de zile a părăsit această lume. În timpul acestui pelerinaj a fost revelat versetul 3, din sura Maide, în care se spune, ”Azi, v-am desăvârșit vouă religia și am împlinit harul Meu asupra voastră și am încuviințat Islamul ca religie pentru voi”. Toți acești companioni erau loiali și drepți. Majoritatea erau mari învățați în Islam și toți erau evliya. Ei au răspândit pe pământ religia Trimisului lui Allah și miracolele sale, căci au călătorit în alte țări pentru jihad. Astfel au transmis oamenilor din țările în care au ajuns, cunoștințele religioase și miracolele. Iar aceștia la rândul lor le-au transmis mai departe.
Va continua