PERECHEA DE CEȘTI

Era o zi ploioasă și rece. Doi copii, o fetiță și un băiat, îmbrăcați cu paltoane ponosite, mi-au bătut la ușă.

-Aveți ziare vechi?, m-au întrebat.

 Aveam o grămadă de treabă. Mai întâi, m-am gândit să închid ușa, dar când le-am văzut hăinuțele, am tăcut. Amândoi aveau în picioare niște sandale vechi și ude. I-am invitat înăuntru. Nici unul nu scotea o vorbă. Au intrat sfioși, prelingându-se ca două umbre. Sandalele lor ude au lăsat urme de noroi pe covor.

I-am servit cu câte o băutură caldă și câteva tartine cu dulceață. M-am gândit că poate astfel vor uita, chiar și un pic, de frigul de afară și se vor încălzi puțin. Între timp m-am întors la bucătărie la treburile mele, însă liniștea din camera de zi mi-a atras atenția. M-am uitat în cameră și am văzut fetița care privea cu admirație ceașca goală. Băiatul s-a întors către mine și m-a întrebat:

-Doamnă, sunteți bogați?

-Bogați? Nu, nicidecum, am zis, dar privirea mi-a căzut pe săndăluțele lui vechi și ponosite.

Va continua